Un român rănit în atacul sângeros din Las Vegas. Mesajul postat de mama sa pe Facebook. UPDATE

Un român rănit în atacul sângeros din Las Vegas. Mesajul postat de mama sa pe Facebook. UPDATE
Publicat: 03/10/2017, 08:55

UPDATE MARȚI 08:50Carmen Iclodean, mama clujeanului care a fost rănit în atacul armat din Las Vegas, a anunțat prin intermediul site-ului de socializare, Facebook, că în urma unei operații medicale, starea acestuia este stabilă și mulțumește tuturor pentru susținerea oferită. Aceasta a scris că „glonțul (ce l-a lovit pe Luca, not.red.) a trecut prin ambii plămâni și a zgâriat una dintre vertebre. Chirurgul a îndepărtat două treimi din plămânul drept al acestuia, el este conectat la aparatul de respirat, dar este în viață, iar în timp se așteaptă recuperarea sa”.

Carmen Iclodean le mulțumește tuturor penru rugăciunile pe care le-au făcut pentru Luca, adăugând că accestea „au funcționat ca întotdeauna”. Potrivit informațiilor transmise de mama sa, ar putea fi nevoie ca Luca Iclodean să rămână conectat la aparatul de respirat pentru încă o zi. Aceasta a menționat de asemenea că susținerea de care Luca a avut parte a însemnat foarte mult pentru acesta.

Un tânăr din Cluj-Napoca, Luca Iclodean, a fost rănit, luni, în atacul armat din Las Vegas, mama sa postând pe o rețea de socializare un apel pentru prieteni de a se ruga pentru fiul său, aflat în operație, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Carmen Iclodean, mama lui Luca, a postat, luni, pe o rețea de socializare un mesaj în limba engleză în care arată că fiul ei trece prin momente critice și arată o fotografie a acestuia din spital.

„Nu postez chestiuni personale dar acum am cu adevărat nevoie de ajutor. Vă rog să vă rugați pentru fiul meu Luca, împușcat în timpul atacului din Las Vegas. Chiar acum se află în operație în condiții critice și el ar aprecia rugăciunile voastre”, a scris Carmen Iclodean, care lucrează la un casino în Las Vegas.

Și alți români au asitat la tragedia îngrozitoare din Las Vegas.”Oameni care țipau, alergau disperați, nu știau ce se întâmplă. Am văzut oameni care veneau pe străzi foarte panicați, am încercat să interacționez cu doi americani care mi-au spus să nu mergem în acea direcție, încercați să stați în camerele voastre, e cel mai bine pentru voi. După 20 de minute, tot orașul era împânzit de poliție, au început să vină trupe al FBI, am fost destul de panicați”, a povestit, la Digi24, Răzvan, un student român aflat în SUA, în programul „Work&Travel”.

Cel puțin 50 de oameni au murit, iar alți peste 400 au fost răniți în urma unui atac armat ce a avut loc, luni, la un hotel unde avea loc un festival de muzică din Las Vegas, reprezentând cel mai grav atac armat ce a avut loc pe teritoriul Statelor Unite, informează Reuters.

Aproximativ 22.000 de oameni participau la un festival de muzică country, aceștia fiind atacați de un individ care a deschis focul asupra mulțimii. În momentul atacului, atacatorul se afla la geamul unui hotel aflat în apropierea concertului.

Poliția Metropolitană din Las Vegas a anunțat că 406 persoane au fost transportate la spital, având nevoie de îngrijiri medicale.

Joseph Lombardo, șerif al poliției din Las Vegas, a confirmat identitatea suspectului ce a deschis focul la un festival de muzică din Las Vegas, informează The Guardian.

Suspectul ce a fost împușcat de poliție este Stephen Paddock. Înainte ca identitatea acestuia să fie dezvăluită de poliție, presa a vehiculat că atacatorul ar fi fost un bărbat pe nume Geary Danley.

Potrivit poliției, Paddock ar fi acționat singur și se presupune că nu ar fi avut niciun fel de legături cu vreo grupare militantă.

Autoritățile au transmis că se află în căutarea unei femei numite Marilou Danley. Poliția nu a transmis însă detalii în privința eventualei suspiciuni că aceasta ar fi implicată în atac, dar femeia a fost descrisă ca fiind „un asociat” al atacatorului.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Mircea Geoană nici nu și-a depus candidatura, dar caraghiosul grăsuț a intrat în scenă. Penibilul...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
România, lovită de ciclonul devastator din Italia! Cod roșu de fenomene extreme
Brigitte Macron, secretul unei siluete de invidiat la 71 de ani. Ce alimente consumă Prima...
Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
O navă cu 11 persoane la bord s-a scufundat în Marea Neagră. Trei marinari sunt...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Gestul INTERZIS la volan! NU ai voie să faci așa ceva în mașină
Cascadorie periculoasă la „Românii au Talent”. Autorul are 72 de ani
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
Care au fost primele cuvinte rostite de Florin Piersic, după ce s-a trezit din anestezie?...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Speranța de viață globală ar putea crește cu pâna la 5 ani până în 2050
×